Pastila anti-Asesoft** Clujenii au sponsor o companie farmaceutică

Pastila anti-Asesoft** Clujenii au sponsor o companie farmaceutică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clujenii de la „U” Mobitelco n-au uitat de primele meciurile
pierdute dramatic în fața lui CSU Asesoft în ultima finală a
Divziei A și au luat măsuri pentru sezonul viitor.

Nu demult Mircea Cristescu spunea că ar trebui să ofere câte un
distonocalm împreună cu biletele la meciurile lui „U”, acum echipa
universitară și-a luat sponsor o compania farmaceutică.

Am decis să intrăm în acest parteneriat pentru că în
timpul finalei dintre „U” și ploieșteni ne-au crescut vânzările la
calmante
„, a glumit Dragoș Damian, directorul general al
noului sponsor. Acoperiți în cazul durerilor de cap sau a
stresului, vicecampionii au ca obiectiv titlul.

Am păstrat structura de bază, iar noi veniții, Pesic și
Fometescu, aduc un plus de calitate echipei. O să ne batem pentru
fruntea clasamentului”, a anunțat Cristescu, deși se așteaptă la un
campionat echilibrat. „Contracandidate sunt multe, Ploiești,
Mediaș, Steaua, Sibiu, Timișoara, Oradea, toate echipe foarte
puternice
„, a opiniat directorul executiv al lui „U”.
Finanțatorul clujenilor nu se teme de CSU Asesoft, campioana
ultimilor șapte ani. Ploieștenii s-au despărțit în această vară de
jumătate de echipă, șase jucători, Căruțașu, Cepulis, Hargrove,
Burleson, Kabengele și Dodoc, plecând de la CSU. „Nu-i
iubesc de nici o culoare pe ploieșteni, dar au rolul lor. Au
devenit un fenomen într-o vreme când nimeni nu investea în baschet.
Dominația lor nu e agresivă, am demonstrat că putem să-i învinge.
Dorim performanță, vom lupta pe toate cele trei fronturile,
campionat, Cupă și Europa. Avem 400 de copii legitimați la club, ei
au nevoie de modele
„, a declarat Valentin Nica.

10 amicale înainte de start

„U” va disputa primele meciuri de verificare mâine și sâmbătă la
Oradea în compania formației locale CSM, urmând ca pe 3 și 4
septembrie să joace pe teren propriu cu Gaz Metan. Echipa din
Mediaș are în componență patru jucători care au contribuit decisiv
la victoriile importante ale Naționalei din cadrul campaniei
Eurobasket 2011-Divizia B, Tudor Dumitrescu, Titus Nicoară, Ionuț
Drăgușin și Tudor Jucan. Înaintea debutului oficial, programat pe
23 septembrie la Târgu Mureș, „studenții” vor mai susține trei
amicale în Serbia și, în perioada 15-17 a lunii viitoare, un turneu
la Cluj, cu participarea echipelor CSM Oradea, BC Zrenjanin, echipa
din orașul natal al lui Branko Cuic și Aris Salonic sau Kvala din
Grecia. Primul meci oficial din „Horia Demian” va avea loc pe 26
septembrie, când se va disputa returul cu BC Mureș din primul tur
al Cupei României.

LOT „U” Mobitelco:

Au rămas: Mihai Silvășan, Paul Chetreanu, Zoran Krstanovic, Rob
Thomson, Branko Cuic, Kyndall Dykes, Szablocs Santa, Andrei
Bercean, David Lawrence, Sabin Faur, Alexandru Pop.
Au venit: Milos Pesic (BC Timișoara), Claudiu Fometescu (Dinamo),
Octavian Crainic („U” Mobitelco II)
Au plecat: Miljan Medvedj (CS Otopeni), Flavius Lăpuște (BC Mureș),
Florin Muntean (Gaz Metan), Ionuț Mocanu (retras).

Antrenori: Marcel Țenter, Dorin Pintea.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×